Număr uriaș de imigranți sosiți în Europa în acest an pe Mediterana

Număr uriaș de imigranți sosiți în Europa în acest an pe Mediterana
Publicat: 07/08/2015, 12:21

UNHCR, ale cărui date au fost actualizate la sfârșitul lui iulie, arată, într-un e-mail pentru AFP, că a numărat 98.000 de imigranți în Italia și 124.000 în Grecia.

În aceeași perioadă, peste 2.100 de persoane au murit sau au fost date dispărute pe mare, precizează UNHCR. Acest bilanț nu include disparițiile de miercuri, în largul Libiei.

Înaltul Comisariat subliniază totodată că – în primele șapte luni din acest an – se înregistrează deja mai multe sosiri decât în tot anul 2014. UNHCR a înregistrat 219.000 anul trecut, un număr record la acea vreme.

„Avem o criză a refugiaților la porțile Europei. Cei mai mulți dintre cei care traversează Mediterana fug din calea războiului sau persecuțiilor, nu sunt imigranți economici”, a subliniat William Spindler, un purtător de cuvânt al UNHCR.

„Motivul pentru care este vorba despre o criză nu ține de numărul de refugiați, ci de incapacitatea Europei de a-i răspunde în mod coordonat”, a mai subliniat el.

„Statele europene este necesar să acționeze împreună și nu să se arate cu degetul unul pe altul”, a adăugat Spindler.

Sirienii constituie grupul cel mai important între nou-sosiți, reprezentând 34% dintre ei. Ei sunt urmați de către eritreeni (12%), afgani (11%), nigerieni (5%) și somalezi (4%).

Organizația Mondială pentru Migrații (OIM), cealaltă organizație internațională din prima linie a acestei crize, a prezentat marți date mai puțin importante, dar a anunțat că pragul de 200.000 de nou-veniți urmează să fie depășit „foarte rapid”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Ed Sheeran și „Thor”, cuceriți de bucătăria românească. Un fel de mâncare le-a plăcut...
Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan, umiliţi chiar Festivalul Mamaia 2024. O cântăreaţă a refuzat să...
FOTO. Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, imagini incendiare în costum de baie
Ploaie de amenzi în urma controalelor pentru verificarea concediilor medicale. Medic: „Aici e mare problemă...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Un sibian primește o pensie mai mare cu 5930 de lei, după recalculare. A ajuns...
Cât de trist! Iulia, adusă acasă într-un sicriu sigilat. Familia nu are voie să îl...
Dieta lui Meme Stoica și alimentele pe care le-a eliminat definitiv: „Fac 60 de ani...
O pensionară a chemat ambulanţa când a văzut mărirea după recalculare. "Nu se poate aşa...
Sabrina Voinea, apel la Tribunalul Suprem Elvețian. Românca nu renunță la medalia de bronz
Cum poți afla online ce vechime ai în câmpul muncii. Pașii pe care trebuie să...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ai împrumutat mașina altei persoane? Ce riști dacă încalcă legea la volan?
Franţa nu are guvern la 6 saptămâni de la alegeri. Macron a dat aseară lovitura...
Ce au VĂZUT după ce au privit ÎN SPAȚIU mai departe ca NICIODATĂ
Putin a dat ordinul. Decizia istorică de care se temea planeta: Totul pentru victorie
S-a stins un mare preot. Toți enoriașii îl plâng
Ministrul Muncii: „Am o veste bună pentru pensionari”. Crește pragul de impozitare a pensiilor. Când...
Ce pot face românii în cazul pensiilor recalculate greșit. Pașii pe care trebuie să-i urmeze
Geta Sterp vorbește despre purtatul centurii de siguranță în timpul saricinii: „Eu îmi imaginam că...
Destinația de vis aleasă de Liviu Vârciu și Anda Călin după căsătorie! Primele imagini cu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Alo, Bubulino, simt că faci ceva greșit! - Ce ai pățit,...
Cercetătorii au găsit cocaină în cadavre din secolul 17